Code Kids România caută coordonatori locali

Programul Fundației „Progress” funcționează deja în 9 centre la nivelul județelor Brașov și Harghita și urmărește să se extindă și în celelalte județe din centrul țării, în beneficiul elevilor.

Prin „Code Kids” voluntarii vor aduce științele reale mai aproape de copiii cu vârste între 10 și 14 ani prin cursuri de programare. Fundația „Progress” a lansat acum un apel la voluntariat prin care caută persoane interesate de a coordona centre la nivel local, atât în mediul urban cât și în mediul rural.

Voluntarii nu trebuie să fie specialiști în informatică, spune managerul de proiect Ovidiu Ana:

Poate fi oricine voluntar, oricine care este pasionat de educație și dezvoltarea comunității, poate să fie un profesor, un antreprenor local, un pensionar pasionat de tehnologie. Rolul acestui coordonator este de a menține grupul unit și de a coordona activitatea copiilor, ei trebuie să se asigure că există un loc unde copiii să se întâlnească, să fie calculatoare iar copiii să fie monitorizați.

Cei care doresc să coordoneze un nou club Code Kids în teritoriu se pot înscrie prin site-ul fundației sau prin adresa de mail codekids@progressfoundation.ro pâna la data de 15 martie.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri