CNSLR Frăția nu renunță la proteste

Sindicaliștii vor protesta azi, în fața Palatului Administrativ din Tg.Mureș, împotriva proiectului Legii Salarizării Unice.
Confederația sindicală CNSLR Frăția nu este impresionată de retragerea ordonanței privind salarizarea bugetarilor și de anunțul privind potențiala demisie a ministrului Muncii, Anca Costea.
Cea dintâi mișcare de protest la nivel național va avea loc de la ora 14.00, în prezența președintelui Federatiei Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” Marius Nistor.
Președintele CNSLR Frăția Mureș, Călin Cociș, a precizat pentru RTM că nu de ordonanțe este nevoie, ci de legi clare, emise de un Parlament responsabil:

Sindicaliștii acuză înghețarea salariului minim pe economie, neonorarea promisiunilor legate de modificarea Legii privind dialogul social și corelarea ei cu Codul Muncii.
În prealabil, înaintea acțiunii de protest, de la ora 12.30, la sediul CNSLR Frăția din Tîrgu-Mureș are loc întâlnirea sindicatelor din sectorul bugetar.
Apoi, de la ora 13.00, va avea loc ședința Consiliului Național al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Între orele 14.00 și 15.00 va avea loc adunare publică de protest în fața Prefecturii Mureș cu participarea tuturor sindicatelor afiliate la Uniune.

Vali Russu, Virgil Natea

Foto: Arhiva RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri