CFR Călători anunţă că va suplimenta numărul de trenuri care merg spre Litoral în perioada Sărbătorilor de Paşti
Potrivit unui comunicat al companiei feroviare, vor circula mai multe garnituri ale Trenurilor Tineretului, care pleacă de la Sibiu, trec prin Râmnicu Vâlcea, Piteşti şi Bucureşti Nord şi ajung la Constanţa şi Mangalia.
În plus, Trenurile Litoral, care fac legătura dintre Capitală şi Constanţa, nu vor mai opri, de joi şi până luni, în alte staţii şi vor avea în componenţă câte un vagon pentru transportul bicicletelor, pentru care taxa va fi de 10 lei.