Capacele de canal defecte de pe DN 15 din Sângeorgiu de Mureș vor fi înlocuite
Asigurările vin din partea prefectului de Mureș, Lucian Goga, după seria de întâlniri cu compania Aquaserv, ultima chiar săptămâna trecută:
Am avut 3 sau 4 întâlniri la instituția Prefectului cu conducerea Aquaservului, care este proprietarul acelor capace de canal. S-a luat decizia ca firma constructoare să înlocuiască cele 28 de capace de canal defecte, semnalate de CNADNR. Firma constructoare m-a notificat în scris că a procedat la inventarierea capacelor de canal defecte și că în termen de 10 zile așteaptă de la Aquaserv recomandări de firme care sunt specializate în comercializarea capacelor de canal conform standardelor, după care vor fi achiziționate și montate.”
Aquaserv a confirmat întâlnirea de săpătămâna trecută de la Prefectură, în care s-a convenit înlocuirea a 28 de capace de canal:
Purtătorul de cuvânt al companiei, Nicolae Tomulețiu:
Conform minutei încheiate la întâlnirea din 14 aprilie de la Prefectură, antreprenorul s-a angajat să schimbe 28 de capace de cămine de apă sau canalizare care prezintă probleme sau lipsesc acele capace. Antreprenorul trebuia să ceară acordul iar Aquaserv a dat acel accord cu privire la tipul de capac ce trebuie utilizat.”
În ce privește parapetul de beton ce separă drumul din Sg.de Mureș pe o distanță de 2,4 km, prefectul de Mureș consideră că înlăturarea acestuia nu reprezintă o urgență. Prioritare vor fi semaforizarea și supraînălțarea trecerilor de pietoni, respectiv construirea unor refugii pe mijlocul șoselei, a precizat Lucian Goga:
Trei măsuri am stabilit, refugiu pentru pietoni, deci în momentul în care pietonul traversează se oprește la mijloc, se asigură, după care continuă traversarea. Supraînălțarea trecerilor de pietoni și marcarea lor corespunzătoare și 5 sau 6 dintre trecerile de pietoni vor fi prevăzute cu semafoare cu acționare la buton. Aceste 3 măsuri vor fi implementate de urgență, pentru că deja povestea la Sângeorgiu de Mureș a devenit arhicunoscută. CNADNR și-a asumat ca în cel mai scurt timp va proceda la cele 3 elemente pe care le-am enumerat. Vă pot asigura nu îmi scapă din monitorizare situația.”
În ultimul an și jumătate, după montarea separatorului de sens și distrugerea capacelor de canal, în comuna Sângeorgiu de Mureș s-au produs zeci de accidente, în care au fost implicați pietoni, unul dintre ele mortal. Primăria Sg.de Mureș a depus mai multe sesizări și memorii la Prefectura Mureș și la Compania Națională de Drumururi, pe care intenționează să o dea în judecată.
Valeriu Russu
Foto: RTM