Căminele studențești din Tîrgu-Mureș sunt ocupate 100%
Cele aproape 1.200 de locuri disponibile la Universitatea de Medicină și Farmacie au fost ocupate demult, prin sistemul de înscriere on-line.
Rectorul UMF, Leonard Azamfirei, spune că 150 de studenți au rămas fără loc în cămin, dar aceștia au șanse să ocupe unul până la sfârșitul anului.
Toate locurile sunt ocupate, noi în acest an am avut în premieră o înscriere și o ocupare on-line a locurilor în cămine. După criteriile pe care le prevăd regulamentele noastre interne și regulamentele naționale, am ocupat 876 de locuri, diferența până la 1.170 a fost rezervată pentru medicina militară, pentru studenții străini bursieri, sau cei care vin cu bursele Ministerului Educației pentru care legea ne obligă să asigurăm locurile de cazare. Pentru prima etapă au rămas 330 de studenți cărora nu am putut răspunde cererilor de cazare, dar în ura redistribuirilor și renunțărilor care apar de fiecare dată, au rămas în acest moment 150 de studenți ale căror cereri nu au fost rezolvate. Dar din experiența anilor anterior, lucrurile se mai așază după începerea anului universitar.”
La Universitatea ”Petru Maior” din Tg.Mureș cele două cămine au fost și ele ocupate în întregime, a declarat rectorul Călin Enăchescu.
În momentul de față avem o capacitate de 350 de locuri în cele două cămine ale Universității, toate sunt ocupate, există un număr de aproximativ 30 de cereri care nu au putut fi onorate în acest moment, dar printr-o colaborare cu liceele din oraș, vom asigura la Liceul Economic, sperăm, cazarea celor câțiva studenți care nu pot fi cazați, dar din experiența anilor trecuți, se mai retrag, așa că, mai mult ca sigur până la 15 octombrie toți studenții noștri vor fi cazați în căminele noastre.”
În această perioadă, prețurile pentru închirierea apartamentelor cresc cu câteva zeci de procente, datorită cererii crescute din partea tinerilor care studiază la Tîrgu-Mureș.
Cele mai căutate zone sunt cele din jurul universităților, Cornișa, dar și Tudor și Dâmbu Pietros.
Octavian Ispas a mai spus că studenții sunt tot mai pretențioși și caută apartamente mobilate modern, cu confort cât mai mare.
În Cornișa și în zona 7 noiembrie, o garsonieră se închiriază cu 150-200 de euro, un apartament cu 2 camere 220-250 de euro, iar unul cu 3 camere, cu 230-300 de euro.
Raluca Creţ
Foto: institutadventist.ro