Brazi de Crăciun ieftini în Brașov
Pomii vor apărea în piețe după 15 decembrie.
Și în acest an, Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt“ va aduce în piețele brașovene brazi de Crăciun care vor fi comercializați la aceleași prețuri ca și anul trecut, între 10 și 50 de lei, în funcție de dimensiuni, arată Dan Olteanu, directorul Regiei „Kronstadt”.
Brazii aduşi în pieţe de Regia Pădurilor „Kronstadt“ provin din pepinierele proprii ale regiei, din confiscări sau din tăierea celor care trec pe sub reţelele de înaltă tensiune și sunt marcați, arată pădurarul Sebastian Coroiu.
Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt“ va începe vânzarea brazilor de Crăciun în piețele din Brașov după data de 15 decembrie.
Vali Blajovan