Bani europeni pentru o rețea WiFi în comuna mureșeană Băla
Rețeaua ar urma să fie instalată până la finele acestui an, în mai multe instituții din comună, Băla aflându-se printre cele 142 de localități românești câștigătoare ale programului WiFi4EU din septembrie.
Voucherul oferit de Comisia Europeană este în valoare de 15.000 de euro, iar la ora actuală Primăria se află în perioada evaluării ofertelor de la operatorii care vor să monteze aceste instalații, a declarat primarul, Mariana Vlad:
Noi am considerat foarte utilă această oportunitate, iar routerele vor fi instalate în spații publice precum în parcuri, primărie, biserici, școli, dispensare. Avem speranța că vom implementa cât mai curând acest program, chiar până la sărbători, pentru că ni-l dorim. Pot să vă spun că avem deja internet gratuit la școală, pentru elevi avem sală de calculatoare. Iar săptămâna aceasta s-a finalizat iluminatul public pe leduri, în Băla și Ercea.
Până anul trecut, comuna Băla era izolată din punct de vedere al comunicării moderne. Abia în acest an două companii de telefonie mobilă și-au instalat relee terestre care să acopere această zonă.
Primarul Mariana Vlad mai spune că, anul viitor, administrația locală își propune să instaleze și o rețea publică de supraveghere video, îl localitățile Băla și Ercea.
Valeriu Russu