Autoritățile, obligate să asigure accesul persoanelor cu handicap în locurile publice prin asigurarea dispozitivelor necesare

Autoritățile administrației publice vor fi obligate să asigure accesul persoanelor cu handicap în locurile publice prin asigurarea dispozitivelor necesare, cum sunt rampele, lifturile sau sistemele acustice de ghidaj.

Măsura a fost adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional. Proiectul de lege mai prevede și creșterea de la 1% la 5% a indemnizației de ședință pentru membrii Comisiei de evaluare a persoanelor cu dizabilități.

Reglementarea a fost criticată de fostul ministru al muncii, Violeta Alexandru, reprezentanta partidului Forța Dreptei.

Această politică de a arunca cu bani, înainte să acceptați că la nivelul acestor comisii lucrurile nu sunt în regulă: se dau certificate și acolo unde nu este cazul, iar cei care cu adevărat au nevoie să aibă aceste certificate sunt umiliți și tratați în mod necorespunzător. Încurajați comisiile și cu cei care își fac treaba, dar mai ales cu cei care nu își fac treaba să vină să facă lobby la dvs să le măriți veniturile fără să evaluați dacă fac o treabă corectă.

Sursa: romania-actualitati.ro

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Covasna: Arme de foc, arbalete, macete ş...

Stan Lucian | Citeste articolul

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi ş...

Parteneri