Aproximativ 46 de mii de dosare pentru instalarea sistemelor fotovoltaice au fost înscrise pentru finanţare la AFM

Reprezentanţii instituţiei spun că validarea acestora se va face pe toată durata anului 2022.

Alte înscrieri în program se vor putea face în luna iulie, iar Administraţia Fondului de Mediu anunţă că în aceea etapă persoanele fizice vor putea să-şi depună singure dosarele, nu prin intermediul unor firme de instalatori cum s-a procedat până acum.

Cele 267 de companii de instalatori au depus dosare pentru circa 46.000 de beneficiari, iar lista finală va putea fi consultată săptămâna viitoare. În ciuda faptului că înscrierile s-au finalizat pe 4 ianuarie, lista nu a putut fi publicată până acum pentru că anumite dosare au avut nevoie de diverse completări din partea instalatorilor, aşa că abia de luna viitoare vor începe validările.

Reprezentanţii AFM spun că vor valida circa 3.500 de dosare pe lună, iar preluarea acestor dosare se va face în ordine alfabetică. În funcţie de validări, instalatorii vor putea începe lucrările pentru beneficiari. Andrei Iorgulescu, director de programe în cadrul AFM:

O să încercăm să stabilim un sistem echitabil şi echidistant de evaluare. O să încercăm să ordonăm alfabetic toţi instalatorii şi o să încercăm să evaluăm progresiv, păstrând o proporţionalitate raportată la numărul de persoane înscrise în lista fiecărui instalator, astfel încât o să mergem, o să avansăm cu calupuri de dosare evaluate, de la primul instalator, până ajungem la sfârşitul listei, în ordine alfabetică, după care ne întoarcem la primul instalator, luăm următorul calup de dosare evaluate şi tot aşa. Deci ăsta va fi algoritmul.

Pentru a simplifica lucrurile, reprezentanţii AFM spun că la următoarea sesiune de înscrieri pentru Casa Verde Fotovoltaice, cel mai probabil în luna iulie, beneficiarii îşi vor putea depune singuri dosarele, aceasta fiind cea mai importantă modificare anunţată până acum. Finanţarea rămâne aceeaşi, în speţă 20.000 de lei pentru instalarea unui sistem fotovoltaic de minimum 3 kw, sumă suportată de stat în proporţie de 90%. Puterea sistemului poate fi mai mare, în funcţie de nevoile fiecărei locuinţe, însă diferenţa de putere va fi plătită integral de beneficiar.

De asemenea, sistemul fotovoltaic trebuie racordat la reţeaua naţională, astfel încât surplusul de energie să poată fi preluat către alţi consumatori. Pe fondul avalanşei de întrebări referitoare la acest program, reprezentanţii AFM au început să publice săptămânal sesiuni video de răspunsuri, pe care le găsiţi pe pagina de Facebook a instituţiei, locul unde puteţi spune şi întrebări.

 

 

 

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL MILITAR cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri