Aplicaţia online pentru înscrierea în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice se va redeschide
Administraţia Fondului pentru Mediu ar urma să redeschidă săptămâna aceasta aplicaţia online pentru înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, potrivit Direcţiei de proiecte a instituţiei.
Aplicaţia a fost oprită săptămâna trecută, la doar câteva ore de la începerea programului, pentru o analiză a modului de funcţionare, după ce fondurile pentru zona Olteniei au fost epuizate foarte repede.
Există suspiciunea că cel puţin o firmă de instalatori ar fi încălcat regulile folosind un soft de înregistrare a dosarelor de finanţare.
Prin programul Casa Verde Fotovoltaice, se acordă o subvenţie de pâna la 90% din valoarea totală a cheltuielilor, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalaţii fotovoltaice, pentru persoane fizice.
Interesul pentru program este foarte mare şi în singurele ore în care a funcţionat aplicaţia, au fost înregistrate peste 13.000 de cereri.
Sursa: RADOR