Apel al Poliţiei Române către protestatari

Poliţia Română face un apel către cetăţenii care vor să participe la manifestări publice să îşi exercite dreptul la liberă exprimare într-un mod civilizat.
Înainte de a da curs invitaţiilor de a participa la diferite manifestaţii publice, care circulă în aceste zile pe reţelele de socializare, orice persoană ar trebui să fie vigilentă pentru a nu cădea victimă unor persoane rău intenţionate.
Potrivit Poliţiei, în aceste zile, pe internet au apărut mesaje care incită la violenţă.
Poliţia a început de altfel cercetări, sub coordonarea unor procurori, faţă de persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunii de instigare la tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de articolul 368 din Codul Penal:

Toţi oamenii trebuie să cunoască faptul că aceste activităţi, aceste îndemnuri pot îmbrăca forma infracţiunii de instigare la tulburarea ordinii şi a liniştii publice. De asemenea, la nivel teritorial au fost întocmite mai multe dosare de cercetare penală, în care poliţiştii efectuează verificări, cercetări sub coordonarea unităţilor de parchet teritorial competente pentru persoane bănuite de săvârşirea acestei infracţiuni. Dosarele penale au fost deschise pe numele unor persoane fizice. Se efectuează cercetări, verificări în aceste momente sub coordonarea procurului de caz. Aceste dosare penale au fost întocmite în această dimineaţă.”

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri