Angajaţii din învăţământ protestează joi la Guvern faţă de neaplicarea prevederilor Legii salarizării

Cele trei federaţii sindicale din educaţie organizează joi acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi PNL, pentru a transmite nemulţumirea angajaţilor din învăţământ faţă de faptul că Executivul nu a majorat salariile acestora conform legii salarizării.

Acţiunile sunt organizate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) ‘Spiru Haret’ şi de Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’, care reprezintă peste 300.000 de salariaţi din învăţământ.

Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor din învăţământ’, se menţionează în comunicatul celor trei organizaţii sindicale.

Potrivit comunicatului, cele trei federaţii sindicale au în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei în sistemul educaţional.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri