Acțiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză

Ieri, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune, în municipiul Târgu Mureș, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, dintre care 102 pentru viteză și 2 pentru nerespectarea Legii 55/2020 și 17 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculate.

Polițiștii mureșeni vă recomandă ca:

– Înainte de a pleca la drum să vă interesați temeinic despre condițiile meteo și starea drumurilor.

– Adaptați permanent viteza la condițiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheață sau polei).

– Nu bruscați comenzile și folosiți cu preponderență frâna de motor.

– În zilele cu ploi, lapoviță sau ninsoare, actionați din timp ștergătoarele de parbriz.

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului, pe drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.

Sursa: IPJ Mureș

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri