850 de mii de etnici maghiari din afara granițelor au solicitat cetățenie ungară
Dintre aceștia, 780.0000 au depus deja jurământul şi au devenit cetăţeni ai Republicii Ungaria, a afirmat la deschiderea Universtăţii de Vară de la Baile Tuşnad, Potapi Arpad Janos, secretarul de stat pentru politica naţională din cabinetul premierului ungar.
Oficialul ungar a subliniat că Guvernul ungar sprijină ideea realizării destinului fiecărui maghiar acolo unde s-a născut şi că este necesară dezvoltarea unor politici economice şi educaţionale, a unor mecanisme anteprenoriale pentru ca tinerii să-şi găsească locuri de muncă acasă.
De asemenea, Potapi Arpad Janos apreciază că este nevoie de o politică demografică susţinută şi că Guvernul pe care îl reprezintă va face totul ca tinerii să aibă mai mulţi copii care să-şi asume identitatea maghiară, inclusiv cei născuţi din căsătorii mixte.
Sursa: Rador