720 de străini care stăteau ilegal în România au fost depistaţi în primul trimestru al anului
Pentru 200 dintre ei poliţiştii de la imigrări au dispus măsuri de îndepărtare sub escortă.
Principalele motive înregistrate au fost depistarea la muncă nedeclarată, trecerea frauduloasă a frontierei şi nerespectarea deciziei de returnare, iar valoarea amenzilor aplicate depăşeşte două milioane de lei.
Totodată, a fost asigurat accesul la procedura de azil pentru 350 de persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională.
Cei mai mulţi străini sunt din Irak, Siria, Iran şi Afganistan. De asemenea, 50 au primit o formă de protecţie internaţională, iar aproape 400 au fost înscrişi în programul de integrare.
Datele arată că în Bucureşti trăiesc cei mai mulţi străini – o treime din cei peste o sută de mii câţi sunt în România.