50 de mureşeni au cerut în acest an un nume nou
La Direcţia Judeţeană de Evidenţa a Persoanei au fost depuse în acest an 47 de dosare prin care s-a cerut schimbarea administrativă a numelui.
Motivele au fost diverse, însă nici o persoană nu a cerut schimbarea numelui din cauză că ar conţine cuvinte indecente sau ridicole.
Două dosare au fost respinse, iar alte 5 sunt în lucru.
Motivele pentru care se poate cere schimbarea administrativă a numelui sunt diverse şi sunt prevăzute expres în lege.
Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele prevăzute de lege, se transmit Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, care verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale şi propune, motivat, Preşedintelui Consiliului Judeţean emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.
Raluca Creţ
Sursa: ro.wikipedia.org