16 intervenţii ale pompierilor militari harghiteni

Doar în cursul zilei de ieri, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Oltul” Harghita, în cooperare cu pompierii civili din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Sâncrăieni, Lunca de Jos, Lunca de Sus, Plăieşii de Jos, Ciceu, Lupeni, Ditrău, au acţionat pentru stingerea unui număr de 8 arderi necontrolate, în urma cărora au fost afectate aproximativ 45 de hectare de vegetaţie uscată.

În aceste cazuri, exista pericolul extinderii incendiilor la fondul forestier sau gospodăriile populaţiei, intervenţiile prompte limitând în mare parte extinderea la vecinătăţi, pagubele fiind reduse în mod semnificativ.

Potrivit pompierilor, în majoritatea cazurilor, cauza probabilă de incendiu a fost focul deschis în aer liber, lăsat nesupravegheat.

Alte opt intervenţii, înregistrate în cursul zilei de ieri, au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, pe timpul acestora fiind asistate, de către paramedici, şase persoane adulte şi doi copii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul unui accident rutier, patru afecţiuni medicale, iar alte trei intervenţii au fost în cazul unor traumatisme, asistate de echipajele SMURD, informează într-un comunicat ISU Harghita.

Corina Fontu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures
PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost oprite în trafic 113 autovehicul...

Parteneri