16 august – zi liberă cu recuparare pentru angajaţii din instituţiile publice
Guvernul a aprobat ca 16 august să fie zi liberă pentru angajaţii din instituţiile publice, urmând să fie recuperată până la sfârşitul lunii august, a anunţat, azi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Astfel, bugetarii vor avea din nou o minivacanță având în vedere că 15 august, dată la care se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, este sărbătoare legală.
Nu vor beneficia de zi liberă angajaţii care trebuie să asigure permanenţa şi magistraţii care au termene în procese în data respectivă.
Sursa: RADOR