14 copii şi asistenţi maternali din Ungaria au vizitat judeţul Mureş
Cei 6 copii şi 8 asistenţi au venit în Mureş în urma unui parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş. Ei au vizitat mai multe case parentale din judeţ şi au discutat despre modificările legislative din cele două ţări.
Purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureş, Doru Constantin:
Principalele obiective ale acestui parteneriat constă într-un schimb de experienţă între conducerea serviciilor, vizitarea instituţiilor furnizoare de servicii sociale şi facilitarea schimburilor de experienţă între beneficiarii acestor servicii, copiii de la noi din judeţ şi copiii din Ungaria.
Oaspeţii au avut ocazia să viziteze instituţiile de protecţie socială, care funcţionează după alte principii ca în Ungaria.
Conducătorul delegaţiei ungare, Monus Dicső Zsuzsánna:
Pentru ei este o noutate deoarece la ei în casele de tip familial nu există un cuplu parental care să aibă grijă de copii. De copii se ocupă, din personal, cinci persoane.
Începând cu anul 2007, 43 de copii aflaţi în plasament, 17 asistenţi maternali şi 15 specialişti ai DGASPC Mureş au participat în fiecare an la schimburi de experienţă în Ungaria.
Raluca Creț
Sursa foto Radio Tg.Mures