12 personalități maghiare din Covasna prezentate în contextul Centenarului marii Uniri
Consiliul Judeţean Covasna şi Centrul Cultural Judeţean au editat un calendar, în care prezintă mai multe personalităţi de etnie maghiară care au contribuit la dezvoltarea societăţii româneşti.
Având ca titlu generic “1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România”, calendarul prezintă 12 personalităţi a căror viaţă şi activitate sunt legate de judeţul Covasna, printre care Keöpeczi Sebestyén József, realizatorul stemei României Unite şi scriitorul Domokos Geza, fondatorul Editurii Kriterion şi primul preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR).
Şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe a anunţat că va edita un calendar cu prilejul Centenarului, în care va prezenta mai multe personalităţi din judeţele Covasna şi Harghita, care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Printre acestea se vor regăsi patriarhul Miron Cristea, mitropolitul Nicolae Colan şi episcopul Iustinian Teculescu.
Calendarul va apărea sub genericul “2000 de ani de dăinuire românească şi 100 de ani de la România reîntregită. Făuritori ai Marii Uniri din județele Covasna și Harghita”.
Mara Deleanu