Social-democraţii se reunesc azi în Comitet Executiv Naţional la Tulcea

Publicat de radiomures, 22 septembrie 2016, 08:39
Reuniunea va avea loc la Murighiol iar principalul punct pe ordinea de zi este organizarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Potrivit preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, se vor analiza nivelul de organizare în fiecare judeţ al campaniei electorale, stadiul propunerilor privind candidaturile pentru Parlament şi acţiunile pe care social-democraţii urmează să le desfăşoare până la scrutin.
Un alt punct de pe agenda CExN este programul de guvernare al PSD care, potrivit lui Dragnea, este finalizat, urmând a fi publicat pe părţi.
De asemenea, Liviu Dragnea afirmă, într-o postare făcută aseară pe pagina sa de socializare, că susţine lupta împotriva corupţiei, el precizând şi că fostul lider UNPR Gabriel Oprea nu se va afla pe listele PSD pentru parlamentare.
Fostul ministru de interne Gabriel Oprea continuă să susţină că nu are nicio vină în moartea poliţistului Bogdan Gigină şi afirmă că neîncuviinţarea de către colegii săi din Senat a cererii DNA de ridicare a imunităţii sale parlamentare nu blochează nicicum actul justiţiei.