Situaţie înscrieri pentru vaccinare la nivelul judeţului Covasna
Publicat de Corina Muntean, 15 ianuarie 2021, 13:21
Mai mult de jumătate dintre angajaţii Consiliului Judeţean şi Prefecturii Covasna s-au înscris pentru vaccinare anti-COVID-19 în etapa a II-a.
Potrivit conducerii Prefecturii, până joi, 17 din cei 32 de angajaţi şi-au exprimat intenţia fermă de a se vaccina. De asemenea, aproape 60 din cei 101 angajaţi ai Consiliului Judeţean Covasna s-au înscris pentru vaccinare.
Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a menţionat că aproximativ 30% din aparatul de specialitate al Primăriei şi-a exprimat dorinţa de a se vaccina, în timp ce în celelalte instituţii din subordinea administraţiei locale procentele diferă foarte mult.
Potrivit autorităţilor judeţene, în prima etapă au fost vaccinate până acum mai puţin de 1.000 de persoane din judeţul Covasna, angajate în sănătate şi domeniul social, iar, potrivit estimărilor, în cea de-a doua etapă vor fi imunizate între 2.500 şi 3.000 de persoane.
În prima etapă de vaccinare în judeţ au fost înfiinţate cinci centre de vaccinare, iar în a doua vor fi opt centre, câte două la Sfântu Gheorghe, Covasna şi Întorsura Buzăului şi câte unul în oraşele Baraolt şi Târgu Secuiesc .