Situaţia sanitară se agravează de la o zi la alta

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 septembrie 2021, 06:51 / actualizat: 2 octombrie 2021, 8:33
Doar 24 de paturi de Terapie Intensivă mai erau libere ieri, în întreaga ţară, pentru persoanele care nu au anumite condiţii medicale şi sunt confirmate cu Covis.
În Bucureşti nu mai este niciun loc disponibil, iar premierul, Florin Câţu, a anunţat că se caută soluţii pentru creşterea numărului de paturi până la 2 mii.
La ATI sunt acum 1.218 bolnavi, printre care şi 18 minori.
Ieri au fost raportate peste 5.600 de noi infectări şi o rată de pozitivare de aproape 20 la sută.
Peste 600 de localităţi sunt în scenariul roşu, iar aproape 100 dintre ele sunt oraşe mari şi municipii. Timişoara este însă primul mare oraş în care intră în vigoare mai multe restricţii de circulaţie, după ce rata de infectare a depăşit pragul de 7.