Sistemul Garanţie-Returnare va deveni funcţional de la 30 noiembrie anul acesta
Publicat de Rotar Mirela, 22 septembrie 2023, 07:57
Sistemul Garanţie-Returnare va deveni funcţional peste 70 de zile, a precizat ieri ministrul Mediului, Mircea Fechet, care s-a declarat împotriva amânării startului cu trei luni, aşa cum a cerut societatea RetuRO, care gestionează proiectul.
Prezent la o conferinţă de specialitate, ministrul a precizat că trebuie discutată şi adaptarea sistemului la modelul economiei circulare.
Amintim că sistemul Garanţie-Returnare ar trebui să devină funcţional de la 30 noiembrie anul acesta, moment de la care românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată, iar suma o vor primi înapoi pe loc, atunci când predau recipientul într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi.
Sursa: RADOR