Sistemul de acordare a asistenţei medicale se schimbă de la 1 iulie

Publicat de Corina Muntean, 27 iunie 2021, 11:20
Sunt modificări introduse de guvern în contractul cadru pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îl poate încheia cu spitalele, medicii şi firmele furnizoare de servicii medicale.
Ţinta este ca românii să aibă un acces mai bun la serviciile medicale de prevenţie, diagnosticare, tratament şi monitorizare a afecţiunilor.
Astfel se introduce un pachet de prevenţie pentru asiguraţii care au mai mult de 40 de ani şi creşte de 3 ori numărul anual al consultaţiilor la domiciliu, decontate. Este prevăzut şi sistemul prin care bolnavii vor putea să se trateze în spitalele private, iar o parte din bani să fie achitaţi de Casa Natională de Asigurări de Sănătate.
Spitalele private aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot percepe o contribuție personală, așa-numita coplată de la pacienții care optează să acceseze servicii de spitalizare în aceste unități. Pacienţii vor fi informați în legătură cu serviciile spitalicești medicale și nemedicale pe care urmează să le primească și cât costă acestea. Apoi adulții asimptomatici cu vârste de peste 40 de ani vor avea dreptul la până la trei consultații pentru evaluarea riscurilor, intervenții asupra factorilor și obiceiurilor de viață care determină aceste riscuri. De asemenea a crescut numărul consultațiilor la domiciliu acordate de medicul de familie pentru un asigurat înscris pe lista proprie. Astfel de la 1 iulie se decontează o consultație la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecțiuni cronice față de maximum patru consultații pe an, în prezent. Totodată, a fost introdusă o nouă consultație la domiciliu pentru urmărirea lăuzei la patru săptămâni de la naștere, față de cea care există în prezent la externarea din maternitate. Potrivit noului contract cadru, medicii specialiști cardiologi și pneumologi le vor putea recomanda pacienților vindecați de COVID-19, dar care au rămas cu unele sechele, servicii de fizioterapie, consiliere, psihologică și psihoterapie.