Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual susţine protestul cadrelor didactice
Publicat de Uifalean Cristian, 17 mai 2023, 15:56
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual susţine protestul cadrelor didactice care au fost azi în grevă de avertisment, cu intenţia de a intra în grevă generală de luni.
Sindicatul solicită acordarea dreptului la grevă pentru poliţişti, întrucât, se arată într-o postare pe internet, constată ca doar prin grevă poţi obţine aplicarea legilor în România.
Reprezentanţii poliţiştilor cer aplicarea legii salarizării în integralitate pentru sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, plata la zi a drepturilor salariale, dar şi scoaterea pensiilor militare din PNRR.
Sursa: RADOR