Sindicatele de la Căile Ferate amenință că opresc din nou trenurile dacă nu obțin majorarea salariilor cu 35%
Publicat de MIRELA ROTAR, 31 martie 2022, 11:36
Sindicaliștii de la Căile Ferate amenință că vor opri din nou trenurile dacă Ministerul Transporturilor nu aprobă creșterea salariilor cu 35 % de la 1 ianuarie 2023, conform promisiunilor pe care autoritățile le-au făcut după protestul din decembrie (2021) când ceferiștii au oprit sute de trenuri.
Aproape 100 de sindicaliști de la CFR au protestat în această dimineață la Ministerul Transporturilor cerând să nu se mai amâne aplicarea Statutului Personalului Feroviar, o lege care prevede această majorare salarială dar și alte beneficii.
Rodrigo Maxim, Președintele Federației Transportatorilor Feroviari din România:
Vrem aplicarea Legii privind statutul personalului feroviar, respectiv o creştere salarială de 35%…
Reporter Alexandru Lancuzov, RRA: De când să intre în vigoare?
Rodrigo Maxim: De la 1 ianuarie 2023, fiindcă e pentru a doua oară când s-a prorogat termenul şi nu mai vrem o altă prorogare…
Reporter: Deci o altă amânare excludeţi?
Rodrigo Maxim: Da, excludem o altă amânare. Ministrul a promis în 20 decembrie 2021 că nu va mai exista o altă prorogare şi se va pune în aplicare Legea privind statutul personalului feroviar. Noi suntem aici că să-i aducem aminte acest lucru şi, ca să fim siguri, vrem aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi negocierea contractelor colective de muncă. Ceferiştii au anunţat foarte clar că, dacă nu se va aplica Legea privind statutul personalului feroviar, trenurile se vor opri din nou.
Aproape 50 000 de salariați de la Companiile Feroviare ar urma să beneficieze de prevederile Statutului Personalului Feroviar.