Sindicaliştii din Covasna sunt chemaţi la referendum
Publicat de radiomures, 19 ianuarie 2012, 00:00
Conducerea filialei Covasna a CNSLR Frăţia a demarat organizarea unui referendum în rândul membrilor de sindicat pentru a afla opinia acestora cu privire la oportunitatea organizării unor acţiuni de protest în judeţ.
Preşedintele filialei CNSLR Frăţia Covasna, Vasile Neagovici a declarat că sindicaliştilor li se cere să răspundă la o singură întrebare – dacă vor să protesteze şi să se solidarizeze astfel cu ceilalţi manifestanţi din ţară.
Acesta a menţionat că referendumul va fi realizat în rândul membrilor de sindicat afiliaţi Confederaţiei, care lucrează în administraţia locală, Finanţe, în sistemul sanitar şi într-o serie de societăţi comerciale.
Neagovici a mai spus că a avut discuţii cu conducerea Asociaţiei pensionarilor care şi-a manifestat deschiderea pentru susţinerea unui eventual miting de protest în judeţul Covasna şi urmează să discute şi cu reprezentanţii sindicatului din învăţământ.
Până acum în judeţul Covasna nu au fost organizate nici un fel de acţiuni publice de protest, dar joi, între orele 17 şi 19 se anunţă un miting de protest în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe.
Mobilizarea a fost făcută prin intermediul unui mesaj postat pe un site de socializare.
Mara Deleanu