Ascultă Radio România Mureș Live

Sindicaliștii din învățământ ar putea executa silit Guvernul

Sindicaliștii din învățământ ar putea executa silit Guvernul

Publicat de Corina Muntean, 23 noiembrie 2018, 17:15 / actualizat: 23 noiembrie 2018, 21:50

Motivul îl constituie neacordarea ultimei tranșe a unor plăți pe care Executivul le datorează dascălilor din întreaga țară și pentru care sindicatele vor demara procedurile pentru executarea silită a unor sentinţelor judecătoreşti deja pronunțate.

Astfel, în condițiile în care banii nu au fost cuprinși în bugetul guvernamental din această lună, președintele FSLI Mureș, Cornel Crucean a explicat că oamenii ar putea acționa chiar în condițiile sărbătorilor de iarnă:

Toate cadrele didactice și didactice auxiliare au dobândit, prin procese, bani pentru salarizarea necorespunzătoare. Acești bani pe sentințe s-au plătit în tranșe în decursul a 5 ani, majoritatea unităților de învățământ sunt în ultimul an de plată, asta înseamnă 35% din suma totală pe care au avut-o pe un proces, de exemplu, că au fost mai multe. Aproximativ e vorba de 600 milioane de lei, iar individual, câteva mii de lei ar fi trebuit să primească acum, în ceasul al 15-lea, de fapt, pentru că, pe lege, suma aferentă anului 2018 ar fi trebuit plătită în 4 rate.”

Banii restanți ar fi trebuit cuprinși în Legea bugetului de stat din 2018, iar autorităţile au promis că restanţele salariale vor fi acordate la rectificarea bugetară din luna noiembrie, lucru care nu s-a întâmplat.

În acest context, FSLI atrage atenția Guvernului că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile pentru executarea silită a acestor sentinţe judecătoreşti, în vederea recuperării drepturilor câştigate în instanţă.

Valeriu Russu

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024
Administraţie miercuri, 8 ianuarie 2025, 15:00

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024

ADI Ecolect a stabilit taxele distincte pentru activităţile de salubrizare, diferenţiat pe fiecare zonă din judeţul Mureş. Această...

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024
Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Administraţie vineri, 3 ianuarie 2025, 11:37

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință a anului trecut, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru construirea...

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș