Sindicaliştii din Finanţe pichetează, timp de o oră, sediul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili
Publicat de Rotar Mirela, 4 mai 2023, 12:48
Sindicaliştii din Finanţe pichetează azi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în intervalul orar 13:00-14:00, nemulţumiţi, printre altele, de finanţarea defectuoasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.
Sindicaliştii acuză discrepanţele salariale existente în instituţii, condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă şi impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat.
Totodată, aceştia sunt îngrijoraţi cu privire la neimplicarea angajatorilor, respective a ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării şi la lipsa dialogului social pe acest subiect.
Pichetarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili face parte dintr-o serie de acţiuni sindicale care se vor derula la nivel naţional, în perioada 4 – 18 mai.
Sursa: AGERPRES