Sindicaliştii mureşeni critică proiectul noului cod al muncii.
Publicat de radiomures, 14 decembrie 2010, 00:00
În plină dezbatere publică, noul proiect al codului muncii naşte nemulţumiri atât în rândul sindicatelor cât şi în rândul patronatelor.
Aceştia consideră că documentul îi dezavantajează pe salariaţi şi că ar fi fost elaborat la presiunea investitorilor străini.
Textul prevede o serie de modificări în relaţiile de muncă, între care extinderea perioadei de probă, pentru angajare, la o lună şi jumătate, faţă de 30 de zile, cât este în prezent.
Călin Cociş, preşedinte CNSLR Frăţia Mureş, este de părere că documentul de bază al relaţiilor de muncă nu trebuie să se schimbe, mai ales că actualul cod al muncii a fost adaptat cerinţelor europene.
Patronatele salută unele prevederi ale noului cod, în special cele referitoare la modalitatea de concediere şi la perioada de probă.
Preşedintele Federaţiei Patronale a IMM-urilor din Regiunea Centru Harghita, Marian Tibişor Miron, a subliniat faptul că trebuie să existe o simetrie între modalitatea de angajare şi cea de concediere.
Proiectul pentru modificarea Codului Muncii este în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Muncii până la data de 20 decembrie.
Raluca Creţ