Simulările de examene sunt inutile, apreciază senatorul Marius Pașcan

Publicat de radiomures, 11 martie 2016, 15:11
El constată că, an de an, asistăm la degradarea învățământului preuniversitar românesc, ultimul exemplu fiind simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a.
Doar 44% dintre elevi au obținut media peste 5, un procent îngrijorător în opinia vicepreședintelui Comisiei penrtu Cultură și Media din Senat, Marius Pașcan:
Solicit ministerului să regândească aceste evaluări, să nu le mai țină dacă ele nu au niciun rol și niciun rost. Fac evaluări sub pretextul că ele constituie un mecanism reglator pentru elevi, să se corecteze lipsa de pregătire, să se identifice unitățile de învățământ unde calitatea pregătirii este mai slabă și ele să se corecteze. Dar nu se întâmplă acest lucru. Ba mai mult decât atât, după ce, anticipat examinării la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a au văzut subiectele, profesorii s-au exprimat în sensul că sunt subiecte foarte facile. Ei bine, la aceste subiecte simple, 44 la sută au luat note peste 5.
În județul Mureș, promovabilitatea a fost de de 43,61%, sub media naţională.
Valeriu Russu
Foto: cotidianul ro