Simularea Evaluării Naţionale – proba la limba maternă
Publicat de MIRELA ROTAR, 7 martie 2018, 08:32
Elevii de clasa a VIII-a aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile în limba maternă vor susţine miercuri proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.
Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.
Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.