Simona Halep s-a retras de la turneul de la Doha
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 22 februarie 2015, 17:48
Jucătoarea română a decis să se retragă de la turneul din Qatar, pe care l-a câştigat anul trecut, din cauza problemelor medicale. Halep acuză dureri la coaste şi gleznă, probleme la care se adaugă şi oboseala acumulată la turneul de la Dubai, pe care l-a câştigat, aseară, după 6-4, 7-6 în finala cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova.
La Doha, turneu dotat cu premii totalizând 731.000 de dolari, Simona urma să joace direct în turul secund cu învingătoarea dintre franţuzoaica Alize Cornet şi o jucătoare venită din calificări.
sursa foto- prosport.ro