Simona Halep s-a oprit în semifinale la Wuhan
Publicat de radiomures, 30 septembrie 2016, 16:57
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 5 mondial, a ratat calificarea în finala turneului de la Wuhan, din China, după ce-a fost învinsă, vineri, în penultimul act, cu 6-1, 6-2 de Petra Kvitova, din Cehia.
Pentru accederea în semifinalele competiției, Halep va primi din partea organizatorilor un cec în valoare de 118.000 de dolari și 350 de puncte în clasamentul mondial. Constănțeanca și-a asigurat, de asemenea, prezența la Turneul Campioanelor, care va reuni în perioada 23-30 octombrie, la Singapore, cele mai bune opt jucătoare ale lumii.
Valeriu Voaideș