Simona Halep rămâne pe trei în ierahia mondială

Publicat de Corina Muntean, 24 mai 2021, 18:09
Tenismena română are 6.520 de puncte, cu 325 în plus față de bielorusa Arina Sabalenka, aflată pe patru. În fruntea clasamentului se află în continuare australianca Ashleigh Barty, cu 10.175 puncte, fiind urmată de japoneza Naomi Osaka, aceasta având 7461 puncte.
Sorana Cîrstea este a doua cea mai bine clasată jucătoare din România, aceasta ocupând locul 61. În Top 100 mai intră Patricia Țig și Irina Begu, care se află pe pozițiile 63, respectiv 74. Cîrstea, Țig și Begu, alături de Ana Bogdan sunt calificate direct pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Simona Halep a anunțat că nu va participa la competiția de la Paris din cauza unei accidentări.
Valeriu Voaideș