Sighișoara va avea primele autobuze electrice
Publicat de Rotar Mirela, 18 noiembrie 2022, 13:40
Acestea vor fi finanțate prin PNRR, proiectul „Mobilitate urbană durabilă în Municipiul Sighișoara și Comuna Albești”.
Se vor achiziționa 8 autobuze electrice și se vor instala și stații de încărcare – trei stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă la autobază.
Este primul proiect de acest gen în Sighișoara, a declarat pentru Radio Tg.Mureș primarul Iulian Sârbu:
Ni s-a aprobat prima cerere pentru finanțarea a 8 autobuze electrice, mai avem una în aprobare, să vedem care va fi și finalitatea acesteia. Vom introduce mai multe trasee după deschiderea noului pod, vom avea trasee și în cartierul Târnava II. Până la achiziția acestora vom folosi parcul auto existent iar acestea vor înlocui, practic, autobuzele mai vechi.
Valoarea investiției este de 19 milioane de lei.
Raluca Creț