Sibiu: Un centru şcolar din Turnu Roşu, singurul unde un kinetoterapeut lucrează cu copiii supraponderali
Publicat de radiomures, 19 decembrie 2016, 19:28
Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă de la Turnu Roşu este singura unitate de învăţământ din judeţul Sibiu unde un kinetoterapeut lucrează cu copiii supraponderali, a declarat azi, pentru Agerpres, profesoara Ramona Năgara, coordonatoarea unui proiect dedicat sănătăţii copiilor.
Potrivit acesteia, un număr de 40 de elevi din clasele I-VI din Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă de la Turnu Roşu sunt monitorizaţi ce mănâncă zilnic, la micul dejun, cu scopul de a-i educa să se hrănească sănătos.
Primele concluzii ale acestei monitorizări arată că hrana sănătoasă a copiilor nu ţine atât de mult de bani, ci de mentalitate.
Până în 2018, această şcoală din Turnu Roşu, împreună cu alte şase din şase ţări, vor face schimburi de experienţă şi vor încerca să îmbunătăţească comportamentul alimentar al elevilor, cu scopul de a scăpa de obezitate şi de a o preveni.
La acest proiect din cadrul Programului Erasmus participă elevi din România, Turcia, Italia, Spania, Polonia, Portugalia şi Grecia, potrivit unui comunicat de presă.