Sibiu: Două femei rănite după ce o maşină a intrat într-un microbuz de marfă
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 noiembrie 2021, 09:33
Două femei au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un microbuz de marfă, pe drumul judeţean 105G, între Avrig şi Mârşa, a anunţat Poliţia Sibiu.
Cele două femei, de 56 si 59 de ani, ambele din Avrig, pasagere în autoturism, au fost transportate la spital conştiente, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Poliţiştii rutieri desfăşoară cercetări pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs acest accident.