Şi la Braşov a fost înfiinţată Coaliţia 52.
Publicat de radiomures, 10 februarie 2012, 00:00
După Bucureşti şi alte şapte oraşe din ţară, ieri a fost lansată şi la Braşov Coaliţia 52, o mişcare civică prin care reprezentanţii societăţii civile cer schimbarea Legii 52 privind transparenţa decizională. La Braşov au fost cooptaţi, printre alţii, reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Parteneriat Comunitar şi Asociaţiei Pro Democraţia Club Braşov. Reprezentantul Asociaţiei pentru Parteneriat Comunitar Braşov, Mihaela Cârstea, a declarat că lista acestei Coaliţii rămâne deschisă şi cine doreşte poate adera. Cârstea a adăugat că este vorba de o mişcare civică prin care liderii instituţiilor publice, care nu respectă obligaţiile prevăzute de lege, pot fi sanctionaţi. Decizia pentru cheltuirea banului public este la autorităţile locale, dar Legea le oferă tuturor dreptul de a fi informaţi cu privire la intenţiile de cheltuire a banului public şi de a interveni cu propuneri şi schimbări.
Adrian Munteanu