Sfaturi privind întreţinerea reţelelor de apă şi canalizare în zilele geroase
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 februarie 2018, 17:32
Potrivit meteorologilor, urmează zile cu temperaturi sub -5 grade Celsius, drept care specialiștii recomandă măsuri pentru a preveni înghețarea contoarelor și a conductelor de apă.
Purtătorul de cuvânt al societății Aquaserv Tg.Mureș, Nicolae Tomulețiu, amintește că iarna trecută, sute de instalații interioare au avut de suferit din cauza temperaturilor scăzute, compania fiind solicitată pentru intervenții:
Compania Aquaserv sfătuiește consumatorii, mai ales utilizatorii casnici, cei care locuiesc la case, să păstreze închise și izolate căminele de branșament, în care se află contoarele, pe perioada când afară este foarte frig. Asta deoarece, săptămâna viitoare se anunță un val de frig și în zona noastră, și să le protejeze eventual suplimentar dacă este cazul, prin acoperirea cu o folie de nailon sau cu ce au la îndemână.”
Aquaserv mai recomandă să nu se închidă complet căldura când este frig, chiar dacă plecăm de acasă, iar dacă lipsim mai mult timp, trebuie golite conductele interioare de apă.
Apoi, se recomandă să nu folosim materiale de protecție care absorb umezeala (paie, textile, hârtie, vată de sticlă etc), iar dacă apar probleme la contoarele de branşament, trebuie anunțat serviciul specializat al Aquaserv.
Compania atrage atenția că dacă branşamentul e pe proprietate privată, responsabilitatea protejării contorului e a clientului, care suportă și costurile de înlocuire a unui contor distrus de îngheţ.
Valeriu Russu