Sfântu Gheorghe: colectă de haine pentru oamenii străzii
Publicat de radiomures, 13 decembrie 2013, 14:12
O asociaţie civilă din municipiul Sfântu Gheorghe organizează o colectă de obiecte vestimentare pentru oamenii străzii.
Iniţiativa aparţine Asociaţiei pentru comunitate din Sfântu Gheorghe care vrea să adune căciuli, mănuși, fulare şi șosete pentru oamenii străzii, indeosebi pentru cei care frecventează adăpostul de noapte. Membrii asociaţiei au făcut un apel către cetăţeni pentru a dona astfel de obiecte, cu condiţia să nu fie foarte uzate.
Şi în anii trecuţi au fost astfel de iniţiative civice la Sfântu Gheorghe, iar obiectele au ajuns la copiii instituţionalizaţi.
Adăpostul de noapte din Sfântu Gheorghe, destinat persoanelor fără locuintă, a fost preluat anul acesta de Serviciul de Ajutor Maltez, care l-a extins şi modernizat. Acum are 60 de locuri, iar aproape jumătate dintre acestea sunt ocupate, în special de bărbaţi fără locuinţe. Noii administratori au impus şi reguli noi – prima este ca cei care se cazează să facă obligatoriu un duş înainte de culcare şi să nu fi consumat băuturi alcoolice, spune directorul Direcţiei de Asistenţă socială, Tanko Vilmos. Primăria Sfântu Gheorghe a investit în azilulul de noapte circa 10.000 de euro, iar Serviciul de ajutor maltez cam tot atât, în mobilier, obiecte sanitare şi aparatura de supraveghere. Taxa de intrare în adăpost de cuprinsă între 1 şi 3 lei, iar cei fără venituri au gratuitate.
Mara Deleanu