Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sf. Gheorghe: exerciţiu de protecţie civilă în caz de cutremur

Publicat de radiomures, 16 octombrie 2013, 17:14

Mâine dimineaţă va avea loc la Sfântu Gheorghe un exerciţiu de protecţie civilă în caz de cutremur.

Exerciţiul se va desfăşura la trei unităţi şcolare din centrul municipiului – la Colegiul ‘Szekely Miko’, la Liceul Tehnologic ‘Constantin Brâncuşi’ şi la Liceul Teoretic ‘Mikes Kelemen’.

În timpul acestuia, respectiv între orele 9 şi 12, centrul oraşului va fi închis, circulaţia urmând să fie dirijată pe rute ocolitoare.

Conform scenariului stabilit de autorităţi, clădirea Colegiului „Szekely Miko” va fi avariată în urma seismului şi se va acţiona pentru salvarea elevilor de la etajele superioare. Va fi amplasată o pernă gonflabilă pentru salvările de la înălţime, iar echipajele de protecţie civilă şi paramedicii Crucii Roşii vor acorda primul ajutor.

Evenimentele se vor desfăşura într-un mod asemănător şi la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, unde salvările de la înălţime se vor realiza cu ajutorul unei autoscări aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.

Potrivit aceluiaşi scenariu, clădirea Liceului „Mikes Kelemen” va suferi daune minore în urma presupusului cutremur, iar elevii vor ieşi pe terenul de sport al şcolii. Primul ajutor va fi acordat de voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez şi de unităţile Serviciului de Ambulanţă Covasna.

Exerciţiile de protecţie civilă se fac o dată la trei ani şi au scopul de a pregăti intervenţiile în cazul producerii în mod real a unei calamităţi naturale.

Mara Deleanu

 

 

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe