Sf.Gheorghe, victorie cu Sibiul în Superliga de fotbal

Publicat de Rotar Mirela, 2 octombrie 2022, 15:57
Sepsi OSK Sf.Gheorghe a învins, duminică, la Mediaș, pe AFC Hermannstadt, cu scorul de 2-1, într-un meci din cea de-a 12-a etapă a Superligii de fotbal. Pentru formația covăsneană au marcat Denis Ciobotariu (min.75) și slovacul Pavol Safranko (min.87), în timp golul sibienilor a fost reușit de Daniel Paraschiv, în minutul 37.
Tot astăzi, dar de la ora 18.30, Farul Constanța întâlnește pe UTA Arad, iar începând cu ora 21 și 30 de minute, FCSB primește vizita lui FC Argeș Pitești.
Sâmbătă, CFR Cluj a trecut de Petrolul cu 1-0, iar CS Mioveni și FC Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 2-2, după ce vineri, în prima partidă a rundei, CS Universitatea Craiova și FC Voluntari remizaseră, scor 1-1.
Etapa se va încheia luni, 3 octombrie, cu meciurile FC Botoșani-Universitatea Cluj (ora 18.00) și Chindia Târgoviște-Rapid București (ora 21.00).
În clasament, pe primele locuri se află Farul Constanța și Rapid București, cu câte 24 de puncte, fiind urmate de AFC Hermannstadt, cu 22 puncte. Sepsi Sf.Gheorghe a urcat pe locul V, cu 19 puncte.
Valeriu Voaideș