Sezonul turistic de iarnă din Borsec este cel mai bun din ultimii ani

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 ianuarie 2021, 17:49
Sezonul turistic de iarnă din Borsec se dovedeşte a fi cel mai bun din ultimii ani, susţin autorităţile locale, un număr mare de turişti venind în staţiune pentru a practica schiul şi pentru a se bucura de atracţiile naturale deosebite ale zonei.
Primarul oraşului Borsec, Mik Jozsef, a declarat, pentru AGERPRES, că turiştii au început să vină în staţiune din a doua jumătate a anului trecut, când s-au relaxat măsurile restrictive luate în contextul pandemiei, iar această tendinţă s-a menţinut şi după deschiderea pârtiei principale de schi, în prima zi de Crăciun.
Primarul a mai arătat că majoritatea turiştilor vin din zona Moldovei, respectiv Iaşi, Bacău sau Suceava, dar şi din judeţele Mureş şi Cluj, iar recent au început să vină turişti şi din Republica Moldova, după ce s-au ridicat restricţiile de circulaţie.
Mik Jozsef şi-a exprimat speranţa că la finalul anului va începe să funcţioneze centrul balnear din localitate, care mai trebuie doar dotat cu mobilier specific, în urma unui contract de asociere între primăria staţiunii şi Consiliul Judeţean Harghita.