Sesizare din oficiu a Avocatului Poporului
Publicat de Corina Muntean, 31 ianuarie 2019, 21:07
O tânără aflată în evidența Complexului de Servicii Hărman, din județul Brașov, studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, nu a primit toți banii necesari pentru hrană, îmbrăcăminte și nevoie personale, în perioada septembrie- decembrie 2018.
Informația a fost dată publicității, pe o rețea de socializare, de către Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere Brașov, iar Biroul Teritorial Brașov al instituției Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în acest caz.
Se va solicita atât Complexului de Servicii Hărman, cât și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov să menționeze și măsurile pe care le vor impune pentru evitarea unor astfel de situații în viitor.
Monica Neacșu