Serviciul Telefonul Copilului şi Adultului este disponibil şi în Harghita
Publicat de radiomures, 3 octombrie 2013, 07:58
Acesta funcţionează permanent şi poate fi apelat gratuit.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita reaminteşte că în cadrul instituţiei funcţionează Serviciul Telefonul Copilului şi Adultului, care este disponibil permanent şi poate fi apelat gratuit. Numărul la care cei care au nevoie de ajutor pot apela, în Harghita, este 0800.800.303. La telefonul copilului şi adultului pot cere ajutor atât copiii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, a căror viaţă sau securitate este pusă în pericol sau care sunt lipsiţi de ocrotirea părinţilor, cât şi vârstnicii singuri, cu handicap sau orice altă persoană aflată în situaţii de risc. Toţi cei cu probleme vor primi asistenţă şi consiliere şi dacă va fi cazul se va interveni de urgenţă.
Ioana Dima