Serviciul SMURD Mureș se extinde luna viitoare

Publicat de radiomures, 22 mai 2015, 14:15
De la 1 iunie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” din Tîrgu-Mureș va deține o autospecială de prim ajutor tip B2 care va putea interveni în situații medicale grave, direct de la sediul unității.
În Tîrgu-Mureș mai există o singură ambulanță de acest fel, care intervine din zona Tudor.
Tot de luna viitoare va funcționa la Luduș un punct de lucru SMURD, acesta fiind al 14-lea la nivelul județului Mureș.
Punctul SMURD de la Luduș va fi dotat cu o ambulanță de prim ajutor tip B2 și o autospecială de lucru cu apă și spumă. De asemenea, aici funcționează și un serviciu de voluntariat pe lângă Primărie, a declarat șeful ISU Mureș, Dorin Oltean:
Județul Mureș se situează primul loc, la nivel național, în privința resurselor și a dotării cu autospeciale de prim ajutor. De asemenea, înregistrează cele mai multe intervenții în caz de urgență, după București.
Cristina Bulbescu
Foto: RTM