Serviciul Public Local de Termoficare Brașov a primit licenţa de funcţionare
Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2016, 12:19
Totodată, Consiliul Local a aprobat și prețul gigacaloriei pentru consumatorii legați la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice.
Serviciul Public Local de Termoficare Brașov a primit în sfârșit licența de la ANRSC, ce îi permite producerea și distribuirea de apă caldă și căldură celor aproape 8.000 de apartamente câte mai sunt racordate la sistemul centralizat din Brașov.
Totodată, Consiliul Local a aprobat și prețul gigacaloriei, acesta fiind la același nivel ca și anul trecut: 203,22 lei/gigacalorie pentru consumatorii casnici și între 291,28 şi 414,28 lei fără TVA, consumatorii noncasnici.
Reprezentanții Municipalității brașovene au mai arătat că odată cu încheierea controlului OPC și remedierea deficiențelor găsite, a fost reluată și semnarea contractelor între SPLT și beneficiari, persoane individuale sau Asociații de propietari.
Vali Blajovan