Serviciul medical de dializă se reia la Sighișoara
Publicat de Rotar Mirela, 24 aprilie 2024, 15:00
Conducerea Spitalului Municipal din Sighișoara va avea, din nou, un Centru de Dializă, acesta fiind desființat de vechea conducere a Spitalului în 2021.La acea dată erau circa 60 de sighișoreni care făceau dializă.
Dintr-o analiză preliminară, acum sunt mai puțin de 50 de pacienți care merg din două în două zile la Târgu Mureș sau la Mediaș pentru dializă. Va fi un realizat un parteneriat public-privat pentru noul serviciu care ar putea porni din toamnă, a precizat pentru Radio Tg.Mure; managerul Spitalului Municipal din Sighișoara, Dan Sîmpălean:
Este un lucru foarte necesar deoarece un pacient care necesită dializă, petrece cam tot timpul în acest serviciu și, dacă mai punem transportul la alte centre, o dată la două zile, pacientul își petrece ziua în mașină. Momentan, ne organizăm cu spațiul. Va fi nevoie de niște investiții. Căutăm colaboratori și suntem în discuții pentru a pune la dispoziție aparatura necesară, personalul medical și noi să venim cu zona de spațiu, cum a fost și până în 2021.
Singurele centre de dializă din județul Mureș se găsesc, la această dată, în Târgu Mureș, unde funcționează două astfel de unități, și la Sângeorgiu de Mureș, pe lângă secțiile spitalelor. Toate cele trei centre funcționează tot în baza unui parteneriat public-privat.
Autor: Cristina Bulbescu